Alessia II - A Doua Carte din seria VERDE

Alessia II - Cartea a doua din seria VERDE

Ce vei găsi în această poveste unică despre duhuri:

– un anturaj de petrecere și un dans forțat

– un prinț care își dezvăluie identitatea pentru a o cuceri pe Alessia

– discuții interesante între prinț și Alessia

– o zână care se opune vehement relației lor

– un clan hidos care amenință viețile duhurilor din Zoner, inclusiv pe cea a prințului

– un pețitor care vine să-i distrugă viața Alessiei, dar care o poate îmbunătăți pe cea a părinților ei

Alessia - o tânără fată, atrasă de misterul pădurii Zoner, se întâlnește cu prințul Zonerului și prin urmare este invitată la un dans. Odată ce se cunosc mai bine, apar șansele începerii unei relații de basm, numai că lucrurile nu decurg întocmai dorințelor Alessiei. Are de înfruntat o zână, un pețitor și un clan.

Pericolul bate la ușa casei sale, dar și la porțile palatului din Zoner. Oare va mai ține ea morțiș să fie cu prințul pădurii sau va renunța la o relație de vis pentru a se bucura de o viață de lux?

Limită de vârstă: toate vârstele

Gen: Ficțiune, Dragoste, Fantezie, Mister

Cum continuă povestea? Citește mai jos din capitolul 3 și află mai multe detalii despre cartea a doua!

Cap. III. Faimoasa petrecere în cinstea Duhului Pădurii – continuare

Zellian și Alessia tocmai ieșiseră din palat când părinții prințului se treziră să discute pe seama lor, la o masă mai retrasă de locul destinat dansului.

– Cred că Zellian vrea s-o impresioneze pe fată. S-a grăbit să se separe de mulțime, comentă gânditor regele, ducându-și mâna dreaptă la bărbie.

– Așa pare, dar n-am văzut dacă nu cumva a călcat-o din greșeală pe picior. E extrem de deranjant, se uită scrutător la el. Mai ales că bărbații au o greutate grosolană, care pur și simplu strivește piciorul, nu glumă, apăsă ea pe ultimele cuvinte, apropiindu-se cu fața de soț.

– Off! Scuze, draga mea. A fost doar o greșeală! N-am mai dansat demult și de-aia s-a întâmplat. Promit. N-o să mai dau greș data viitoare.

Drept răscumpărare, îi creă pe loc – folosindu-și aura de culoare argintie și nu vernil precum cea a lui Zellian – un trandafir plin de strălucire și bogat în petale cristaline, pe care i-l oferi cu tandrețe.

Regina, mulțumită de acțiunea lui, îi luă delicat trandafirul din mână și-l admiră lung, cu un zâmbet larg pe față. Regele își continuă magia și determină ca mici particule fine, strălucitoare, să pornească din interiorul acestuia asemenea unei fântâni arteziene în mișcare lentă – totul doar printr-o simplă atingere cu mâna sa dreaptă a florii create.

– Oh! Ce frumos se vede! exclamă plăcut surprinsă regina.

Nimic mai mult nu-l bucura pe rege decât s-o vadă pe ea mereu fericită lângă el. Era foarte mândru că reușise și acum să facă acest lucru, după ce greșise inevitabil la dans.

Cât timp părinții prințului se desfătau cu dulciuri alese și râdeau în voie bună pentru că regele era la ora de inspirație și glumele bune nu întârziau să apară, Zellian de abia aștepta să ajungă unde își propusese el, pentru a-și impresiona prima lui parteneră de dans de la această petrecere.

În schimb, Alessia era curioasă. Îi urmărea pașii și se uita atent în jur. Într-adevăr, erau multe de admirat pe poteca pe care o apucaseră amândoi.

Prin dreapta palatului, pe lângă muntele în care acesta era clădit, se afla această potecă îngustă, dreaptă, ce ducea spre o suprafață circulară, năpădită parțial de un desiș verde și proaspăt, fără nimic veșted la el. Aceasta avea în centru o porțiune ovală de pământ galben, lipsit de verdeață, ce oferea o priveliște largă spre o altă parte a pădurii, o înșiruire de mici dealuri ascuțite, ce se întretăiau pierzându-se undeva în zare. Lumina lunii nu era suficientă pentru a evidenția frumusețea zonei, dar crea o imagine plină de mister, ce acapara într-o clipită privirea oricărei persoane care venea în calea ei. Același lucru păți și Alessia când se uită înaintea-i.

– Oh! E superb aici! Câte locuri frumoase are această pădure și eu n-am îndrăznit atâta timp să le explorez.

– Mă bucur să aud asta. Înseamnă că n-o să-mi reproșezi că nu te-am lăsat să pleci devreme acasă, se gândi să zică Zellian. Se întoarse pentru a-i surprinde chipul în bătaia bucuriei apărute odată cu vederea unui loc nou.

Alessia râse puțin, după care îi spuse:

– Cert este că intenționam să plec mai devreme când frigul îmi acaparase întregul trup. Acum când mi-ai împrumutat din luciul tău, parcă aș vrea să trag mai mult de timp pentru a admira frumusețea acestei păduri.

– O să vezi ceva și mai frumos acum. Am de gând să-mi folosesc puterile. Trebuie să avem un loc unde să stăm, zise el atenționând-o la ce schimbare avea să se întâmple în anturaj.

Se duse mai aproape de zona ovală de pământ nisipos, își ridică mâna dreaptă în sus și i se adresă Alessiei: Fii atentă la mine acum.

– Oricum nu mă uitam în altă parte. E fascinant ce poți face, spuse ea ducându-și mâinile la spate. Își presă buzele pentru că ar fi vrut să mai adauge câteva cuvinte de laudă la adresa lui. Probabil i-a fost teamă să nu pară exagerată prin modul ei de a fi prea sinceră câteodată.

– Adevărul e că și eu îmi apreciez puterile. Sunt atât de obișnuit cu ele încât nu știu ce m-aș face dacă ar dispărea dintr-odată, se trezi el zicând în timp ce-și plasă palma pe pământul ușor umed.

Alessia se abținu să-și expună părerea față de temerea sa și așteptă să vadă efectul luciului său.

Totul se întâmplă foarte repede datorită influenței sale magice. Două scăunele și o măsuță, formate din plantele urcătoare din zonă, îi așteptau îmbietor la stat și povestit, pe îndelete, fiecare despre viața lui. Luciul său vernil a îmbrăcat nu numai aceste sculpturi în vegetație, dar s-a răspândit și în jurul lor, luminând plăcut zona ovală de pământ și o parte din desișul din apropiere.

După ce-și termină capodopera, Zellian se întoarse către ea și îi spuse bucuros:

– Acum avem unde să stăm. Eu zic că aici e mai frumos decât în palat. Ce părere ai?

– Oh! Da. E ca o scenă de poveste. E încântător! Pot să mă așez la masă? îl întrebă ea, avansând câțiva pași către el.

– Cum să nu? Vino aici, o îndemnă el, făcându-i galant semn să ia loc pe scaun.

După ce ea se așeză elegant la masa unică, ruptă parcă din vegetație, admirând-o neîncetat, Zellian se îndepărtă ușor de ea și îi spuse:

– Așteaptă-mă un pic. Vin repede înapoi cu ceva de gustat. Nu te teme. N-o să apară nimeni cu intenții rele prin preajmă, cât timp aura mea este prezentă aici. Așa că, ai timp să admiri tot ce te înconjoară. Mă întorc imediat, mai sublinie el încă o dată.

– Bine. Te aștept, se grăbi ea să-i răspundă, pentru că Zellian deja o luase la fugă spre palat.

Rămasă singură, profită de ocazie pentru a admira pe îndelete locul de basm în care se afla datorită luciului acestui prinț. Începu să pipăie masa și să simtă finețea frunzelor care stăteau unite armonios între ele pentru a forma o suprafață dreaptă. De-abia aștepta să guste ceva și să vorbească mai mult cu el.

Cât timp ea savura din plin momentul feeric pe care-l trăia, Zellian, intrând în palat, dădu de un impediment care îl reținu din graba sa de a se întoarce la Alessia.

Ambii părinți îl întâmpinară din prima, spulberându-i elanul cu care venise.

– Ce-ai făcut, măi Zellian? Ai supărat fata așa de repede? îl întrebă dojenitor regele.

– Nu-mi spune că ai călcat-o pe picior, cum a făcut tatăl tău mie, interveni regina.

– Off, draga mea. Nici acum n-ai uitat de incidentul acela? Ce tot aduci aminte atâta de el?

– Stați puțin, amândoi! Ce v-a apucat așa dintr-odată? întrebă derutat Zellian.

– Păi, am surprins momentul când ați plecat brusc de la dans, explică regele pe scurt.

– Ce i-ai zis de n-a mai vrut să danseze cu tine? adăugă repede regina.

– Am înțeles, oftă Zellian, apoi continuă, vrând să scape grabnic de ei: Eu am fost cel care a întrerupt dansul. Am vrut un loc mai retras pentru a ne cunoaște și da. Cam atât. Acum, trebuie să iau ceva de aici, că mă așteaptă afară. N-am timp de zăbovit, încheie el, dând să plece.

N-apucă să facă vreun pas, că regele îl prinse strâns de braț și-l trase înapoi în fața lor.

– Ce explicație mai e și asta la tine? N-am înțeles nimic, zise el, dezamăgit.

– Ce neînțelegere s-a creat între voi? Nu poți pleca așa, Zellian, insistă și mama lui.