Fluturele Tern - A Doua Carte din seria BASM ROȘU

Fluturele Tern - A Doua Carte din seria Basm Roșu

Doi fluturi se întâlnesc și așa începe o frumoasă poveste, în care binele învinge răul, iar dragostea triumfă până la final. Totuși, există o rudenie între ei. Rămâne de văzut dacă dragostea va trece peste acest obstacol. Zayn și Azure se numesc. Vino să vezi de ce sunt în stare în fața pericolelor.

Ce vei găsi în această poveste unică despre fluturi cu aspect uman:

– un fluture alungat din țara natală care în câteva zile ajunge aproape să-și piardă viața din cauza unor secte și a unor fluturi răi

– un fluture (Azure) fără o aripă care luptă pentru a-i cuceri inima fluturelui de mai sus, pe nume Zayn

– momente de suspans în fața pericolelor

– momente de atracție între acești doi fluturi frumoși, Zayn și Azure

– o iubire interzisă pentru că sunt frați, cel puțin așa susține Pajura, mama lui Zayn

– dialoguri interesante pe parcursul întregii povești

Zayn - un fluture tern urât de semenii săi, însă adorat de Azure, un fluture trandafiriu din Țara Verde. Are multe de făcut în această parte a poveștii:

- s-o scape pe Azure de o logodnă în cadrul sectei Pajurei

- să se confrunte cu tatăl său

- s-o salveze din nou pe Azure din calea pericolului pentru că a făcut greșeala să se îndepărteze de el

- să lupte cu un clan de fluturi răi.

Oare mai are timp și de odihnă? Vei afla răspunsul într-unul din capitolele cărții. Lectură plăcută!

Limită de vârstă: toate vârstele

Gen: Ficțiune, Dragoste, Fantezie, Mister

Cum continuă povestea? Citește mai jos din capitolul 6 și află mai multe detalii despre cartea a doua!

Cap. VI. Celălalt părinte

Trecuseră câteva ore bune, făcându-se dimineață, și Zayn încă dormea. Nu dădea vreun semn că s-ar fi trezit curând.

Chiar dacă agitația începuse, pentru că furnicile aveau un ritual de îndeplinit la primele ore ale zilei, Zayn tot nu se mișca din pat. Poate că nu era chiar absent de ce se întâmpla în afara temniței sale, pentru că prezența cuiva la gratii îl determină să-și deschidă ochii. Probabil momentul acesta îl aștepta, dar fără să simtă vreo încântare.

– Zayn? se auzi dintr-odată vocea lui Azure.

– Nu vreau să vorbesc cu tine. Pleacă! se grăbi el să se răstească.

Într-adevăr, Azure îl ascultă și nu mai zise nimic, dar refuză să-i respecte voința. Avu cutezanța de a-l aștepta să se ridice și să se uite la ea.

– Știai, nu? Că sunt fratele tău? întrebă el, după ce oftă scurt.

Reținerea ei de a-i răspunde îl deranjă enorm. Prin urmare, nu mai rezistă mult și se ridică în picioare. Își duse mâinile prin păr de câteva ori, apoi își întoarse fața către Azure.

– De ce-ai venit? o întrebă el pentru a scăpa de presiunea exercitată asupra lui, prin stăruința ei în fața celulii sale.

– Mă gândeam că voiai să vorbești cu mine, zise ea, ducându-și mâinile la spate. Îi observă supărarea, însă nu știa cum ar fi fost indicat să se comporte într-o astfel de situație.

– Dă-mi drumul din temniță, că vreau să plec de aici, aproape că-i ordonă el.

– N-o să te lase mama. Fii sigur de asta, încercă ea să-l liniștească. Înfurierea sa nu l-ar fi condus nicăieri și ar fi vrut să-l facă absolut conștient de acest aspect.

Auzind-o pronunțând acel nume, automat Zayn dădu ochii peste cap.

– Cheam-o. Aș vrea să vorbesc cu ea, adăugă el, de-abia menținându-și calmul.

– Și eu? se grăbi ea să-l întrebe.

– Și tu ce? N-am ce să-ți zic! se răsti el, mai mult pentru a scăpa din discuția cu ea.

– Off, mereu ești tu ăla care mă ignori. Bine, dar un sfat am pentru tine. Nu te certa cu ea. N-o să câștigi nimic, încheie Azure prin a se îndepărta de gratiile celulii. Plecă dezamăgită, pentru că n-avea cu cine să vorbească. Aparent, pe acest teritoriu, nimeni n-o băga în seamă. Se simțea oarecum izolată, deși nu se afla într-o temniță aidoma celei lui Zayn. Cu toate acestea, sentimentul era același – acela că n-avea libertatea de a se mișca și de a lua decizii în privința vieții sale.

Zayn se întoarse cu spatele la gratii. Aripile sale încă erau murdare. Arăta ca un fluture hăituit din toate părțile. Își aștepta mama pentru a-i cere mai multe explicații în privința lui și a surorii sale. Cu siguranță, știa că nu va fi ușor să o determine să-i spună adevărul, dar aceasta nu însemna că nu avea dreptul de a încerca.

Tot plimbându-se el dintr-o parte în alta, încercând a-și compune în minte anumite formulări pentru a o influența pe mama sa, o furnică îl deranjă, bătând în gratii. Zayn imediat se întoarse, crezând că aceasta sosise. Avu imediat o expresie dezamăgită.

– Nu-mi spune că ea te-a trimis, îi vorbi el plictisit.

– Să știi că te urăște. Ai face bine să pleci, îl avertiză furnica, fugind repede din fața celulii.

– Ce are și asta? se trezi el întrebându-se cu voce tare.

Momentul îl determină să ridice din umeri. N-avea ce să dea importanță unei furnici. Stresul lui principal era acela de a reuși să-și înduplece mama pentru a-l lăsa liber.

Când vru să ia loc pe bancă, apăru o altă furnică la poarta de gratii. Se îndreptă către aceasta. Numaidecât primi vestea că îi era permis să meargă în camera mamei sale.

După ce se văzu în afara temniței, o urmă pe furnica gardian. Aceasta își ținea sulița aproape de corpul ei robust de insectă. Mergea mai iute decât el, astfel că trebuia să alerge ca să-i țină pasul. Varianta de a zbura era încă inaccesibilă. Doar o poțiune specială îl va putea ajuta să-și poată folosi din nou aripile. Categoric că nu furnicile dețineau așa ceva. Oricum Zayn nu le-ar fi întrebat. Știa că probabilitatea ca ele să se ofere să-l ajute era minimă, poate chiar nulă.

Priveliștea pe care o avea până să ajungă la destinație era alcătuită numai din frunze uscate, distribuite printre mănunchiurile de fire de iarbă proaspătă, unele fiind chiar împodobite de pânze de păianjen. Zayn se trezi minunându-se în gând cât de harnici puteau fi aceștia, pentru că și acum lucrau de zor la firele mătăsoase și subțiri. Ori de câte ori îi vedea, se cutremura. Chiar dacă se aflau la o distanță suficient de mare, pentru a nu fi pus în pericol, Zayn nu se simțea deloc în siguranță. Știa foarte bine că aceștia nu stăteau numai agățați de propria pânză, mai aveau obiceiul de a cerceta și zona terestră. D-apoi prăzi se găseau oriunde, mai ales dacă disperarea lor era mare în a-și potoli foamea.

La un moment dat, furnica îi făcu semn cu sulița să o ia drept înainte singur. Plecă fără să-i mai dea alte explicații. Zayn ezită să avanseze tocmai din pricina unei pânze de păianjen. Era imensă și dispusă de-a lungul cărării înguste, care ducea la camera mamei sale. Se trezi zicându-și în minte cât de enervant putea fi faptul că păianjenii adorau firele de iarbă. Acum n-avea ce face, decât să-și pună viața în pericol numai pentru a purta o discuție cu mama sa.

– Ce aiurea! Dacă o să mă prindă unul, nimeni n-o să vină să mă salveze, vorbi el cu voce tare. Apoi după ce se gândi bine, își găsi un răspuns care să-l enerveze: Poate Azure. Cum să nu? Trebuie cineva să mă scoată din minți.

După ce reuși cu greu să se urnească la drum, când ajunse prin dreptul pânzei, o luă de-a dreptul la fugă. Nu-l mai interesa dacă cineva l-ar fi văzut și ar fi râs de comportamentul său. Scopul lui era acela de a ajunge odată la camera mamei sale, fără să mai fie supus la vreun test de-al păianjenilor. D-apoi îi ajunsese experiența cu trandafirul viclean. Considera că își înțelesese lecția și că nu mai avea rost să cunoască o alta mai aspră.

Chiar dacă se mai împiedica pe ici pe colo, tot nu se opri din iureș. Se liniști numai când o zări pe mama sa, așteptându-l cu brațele încrucișate la piept. Nu era vorba de nicio cameră, doar de pământ sterp, mărginit de iarbă la o distanță suficient de mare ca Zayn să nu se mai streseze de existența pânzei hidoaselor făpturi.

Gâfâi când se opri în fața acesteia. Își duse mâna la piept și îi zise:

– Stai să-mi trag sufletul.

– Ce te-ai grăbit atâta? Nu ți-e frică de mine? întrebă ea plictisită.

– Ba da, dar mai periculoși sunt păianjenii. Pânza aia de lângă drumeag e terifiantă, îi răspunse el, asigurându-se pentru ultima dată că n-a fost urmărit.

– Uită-te la mine. De ce-ai cerut să mă vezi?

– Vreau să plec de aici. Îmi dai voie?

– Du-te să vorbești cu regina. Eu n-am cum să te ajut, îi răspunse ea ridicând din umeri.

– Dacă mă duc să vorbesc cu ea, sigur o să-mi ceară aripile. Zi-mi altă variantă, insistă el cu ochi rugători.

– Ce prostuț ești. Te descurci singur, înțelegi? îi zise ea dând să plece.

– Azure de ce e sora mea? se grăbi el s-o întrebe.

– Azure e fiica mea și n-are nicio legătură cu tine, încheie ea, luându-și zborul dintr-odată.