Fluturii Trandafirii + Fluturele Tern

Box Set - Primele Două Cărți din seria BASM ROȘU - la un PREȚ AVANTAJOS pentru cititori!

Doi fluturi se întâlnesc și așa începe o frumoasă poveste, în care binele învinge răul, iar dragostea triumfă până la final. Totuși, există o rudenie între ei. Rămâne de văzut dacă dragostea va trece peste acest obstacol. Zayn și Azure se numesc. Vino să vezi de ce sunt în stare în fața pericolelor.

Ce vei găsi în această poveste unică despre fluturi cu aspect uman:

– un fluture alungat din țara natală care în câteva zile ajunge aproape să-și piardă viața din cauza unor secte și a unor fluturi răi

– un fluture (Azure) fără o aripă care luptă pentru a-i cuceri inima fluturelui de mai sus, pe nume Zayn

– momente de suspans în fața pericolelor

– momente de atracție între acești doi fluturi frumoși, Zayn și Azure

– o iubire interzisă pentru că sunt frați, cel puțin așa susține Pajura, mama lui Zayn

– dialoguri interesante pe parcursul întregii povești

Zayn - un fluture tern urât de semenii săi, însă adorat de Azure, un fluture trandafiriu din Țara Verde. Ce face el când dă de iubire? Păi, trece prin următoarele etape:

– este alergat de furnicile roșii

– este aproape ucis de un trandafir malefic

– se ceartă cu părinții

– aproape că își pierde aripile

– aproape că și-ar lua viața când descoperă că Azure este sora lui.

Oare va mai continua el să o ajute pe Azure? Vei afla răspunsul într-unul din capitolele cărții. Lectură plăcută!

Limită de vârstă: toate vârstele

Gen: Ficțiune, Dragoste, Fantezie, Mister

Fragment din Fluturii Trandafirii:

Cap. I. Un Sfârșit și un Nou Început

Unde nu era urmă de om, acolo existau fluturii trandafirii. O lume minunată a lor. Nimeni nu știa de existența acestei rase. Ca de altfel, nimeni nu era interesat în a o descoperi. Fără doar și poate, aceasta nu reprezenta un dezavantaj pentru micile făpturi, care se desfătau într-o natură luxuriantă.

Numărul mare al petrecerilor făcuse ca teritoriul lor să fie cunoscut drept Țara Festivităților. Mulți fluturi, de toate culorile și cu modele care mai de care mai fastuoase și sofisticate, veneau aici pentru a-și arăta frumusețea. Altminteri, nu era numai acesta motivul principal al vizitei lor. Fiecare avea un sâmbure de speranță că își va putea întâlni sufletul pereche la una dintre petreceri. D-apoi mulți se strângeau atunci, iar fluturii trandafirii erau mereu prezenți la astfel de evenimente. Oare aveau deja logodnic? Mai toți erau frământați de această întrebare. Curiozitatea și interesul îi mâna să întrebe prin stânga și prin dreapta, pentru a afla răspunsul dorit.

Aveau aripile atât de strălucitoare încât concurau cu soarele, iar înfățișarea lor apropiată de cea umană reprezenta atracția principală pentru rasele defavorizate din acest aspect. Toți visau la a prinde inima unuia dintre ei. Erau seducători prin însuși modul lor de a-și undui aripile, în genere de culoare asemenea unui trandafir Lavaglut. Nu stăteau țepene precum hainele apretate, mai degrabă semănau cu mătasea în bătaia vântului. Adevărate făpturi feerice. Așa erau percepute de către toate celelalte rase existente în lumea lor.

Foarte diferiți și totuși foarte periculoși. Nu toți, dar aveau printre ei așa-ziși fluturi terni. Aceștia luau ființă numai atunci când se lăsau pradă urii și comiteau orori la adresa celorlalți frați de-ai lor. Arpile lor păleau în frumusețe. Nu le mai rămânea pic de strălucire pe suprafața lor mișcătoare, precum valurile line ale mării. Astfel, ajungeau să copieze culoarea nopții pentru că roșul de Lavaglut dispărea într-o clipită, lăsând totuși o urmă pe marginea lor. Numai în acest mod se diferențiau de fluturii negri, altfel ar fi fost foarte ușor de confundat.

O întreagă poveste s-a creat pe baza lor, însă nimeni nu-și aducea aminte de ei, într-o zi ca aceasta, când fluturii trandafirii se pregăteau de ținerea unei petreceri, în cinstea reginei lor. Nu era ziua ei de naștere dar mulți o respectau și tare o îndrăgeau că s-au gândit să o surprindă cu acest eveniment. Cadouri alese aveau să-i încânte ochii ei cărămizii.

Vânzoleala de început de petrecere mereu genera probleme pentru mai toți fluturii implicați în treburi legate de gătit și de pus în rânduială a locului destinat dansului și a celui dedicat servirii mesei. Era un moment propice pentru iscarea de certuri, mici sau mari încăierări, ori ceva mai frumos, gen o idilă. Când doi fluturi se ajutau la treburi josnice se spunea că se plăceau. Dacă era adevărat sau nu, aceasta depindea foarte mult de percepția fiecăruia asupra a ceea ce însemna dragostea. Ca de obicei, cei care aveau vârsta înaintată prezentau reticență față de acest subiect, însă cei tineri erau dornici să cunoască ce-ar putea face inima să bată diferit.

Veselia plutea în jurul tuturor, numai că la un moment dat apăru cineva în scenă, care le șterse zâmbetele de pe față.

Acest fluture deranjă desăvârșita lor ordine, ori dezordine. Mulți dintre ei erau preocupați să sară dintr-o parte în alta cu scaune, mese, perne, cu toate cele trebuincioase evenimentului festiv. Gata, gata să se lovească unul pe altul numai că se opriră îndată pentru a-și arăta disprețul față de acest fluture, chipeș ca de altfel. Era Zayn, singurul fluture tern care nu devenise rău precum cei înaintea sa.

Însuși numele lui genera repulsie pentru mai toți fluturii trandafirii dar nu și pentru alte rase. Identitatea sa de fluture tern devenise o povară pentru el, iar pentru semenii săi un motiv de bârfă și hulă. Fericirea lui era sufocată de gândirea colectivă. Rar apărea pe fața sa vreo schiță de zâmbet, d-apoi o curbură mai mare a buzelor sale, de un roz pal. Aproape imposibil ar fi zis cineva de lângă el, singura persoană de încredere a lui. Fluturii trandafirii o cunoșteau ca drept mătușa lui, dar aceasta nu însemna că într-adevăr era vreo rudenie între ei. El îi spunea simplu, Elys.

– Uită-te cine a apărut! zise una dintre slujnice.

– A venit și el așa ca să ne deranjeze. Te pomenești că îi place să ne vadă fețele noastre scârbite. Imediat ce-l vad, iaca și memoria mea îmi aduce aminte că este un fiu de fluture tern. Ptiu! Bată-l-ar ghinionul! exclamă răspicat unul dintre ei, vădit intenționat în a-i fi auzite ultimele vorbe.

Privirea rece a lui Zayn îl întâmpină pe iscoditor. Nu era nimic de adăugat, așa că trecu pe lângă acesta, lăsând în urma sa a se vedea aripile sale maiestuoase scăldate în negru. Urma culorii de Lavaglut se zărea numai pe marginea lor. Semenii săi îi percepeau aripile ca deosebit de urâte, însă celelate rase de fluturi le vedeau ca pe o adevărată capodoperă a frumuseții masculine. Ce-i drept, el era singurul colorat astfel. Ceilalți fluturi terni probabil își ascundeau în continuare rușinea exitenței, așteptând precum șarpele la pândă pentru a ucide pe cei cu o soartă mai bună decât a lor.

Zayn era obișnuit cu batjocura, hula și râsetele afișate în fața sa. Nu mai îl impresionau de când împlinise vârsta de șapte ani.

Urmat fiind de Elys, el trecu prin dreptul mesei principale unde avea să stea regele și regina. Se uită detașat la cele ce se rânduiau. Chipul său nu reflecta mai nimic. Numai el știa ce se petrecea în mintea sa.

Distanțându-se tot mai mult de ceata fluturilor privilegiați prin coloritul lor de Lavaglut, Zayn se întoarse către Elys și-i zise:

– Lasă-mă câteva secunde să mă plimb singur prin lanul de flori. Trebuie să-mi limpezesc mintea.

– Dar dacă o să fii atacat? Știi d-apoi ce ură e pe tine. Ești sigur că vrei să-ți asumi acest risc? Ochii ei arătau multă îngrijorare de-aceea îl și apucă de brațul stâng.

– Mai contează asta? Și-așa m-am plictisit să stau mereu cu această teamă. Poate se sfârșește odată și cu mine, spuse el smulgându-se din strânsoarea ei și luându-și zborul în văzduh. Nu-i dăduse mătușii sale niciun răgaz în a-l opri. Ce avea să se întâmple nu era problema lui. Soarta să-l conducă unde o vrea.

Cu un astfel de gând, care parcă îi paralizase mintea, se plimba el lin printre flori, din când în când făcând mici salturi pe deasupra lor. Oarecum încerca să se asigure ca nu cumva să fi fost urmărit. Nu strica să fie precaut, chiar și așa ferm convins că nu era importantă viața sa.

După cum s-a așteptat, niciun fluture trandafiriu nu s-a încumetat în a-i veni de hac într-o zi ca aceasta, când se pregăteau de o petrecere însemnată. Acum parcă avea dreptul să se destindă. Nu mai era nimeni în jurul său care să-l cârtească, nici măcar mătușa lui, care nu-l pierduse vreodată din ochi. Oare de ce făcuse ea o excepție tocmai acum? Un moment de teamă îl cuprinse, dar nu se puse pe gânduri. Inima sa socotise că era mai bine să avanseze decât să accepte ideea că ar trebui să se întoarcă la Elys. Rău n-avea ce să i se întâmple. Fluturii trandafirii îl vizau numai pe el. Ce să aibă cu biata de ea care fusese forțată să-i devină un protector? Nu făcea parte din categoria fluturilor terni și totuși ea picase la zar pentru a avea grijă de el, un fluturaș tern smuls din brațele părinților și aruncat în mijlocul fluturilor lucitori, neatinși de urâțenie.

Tot înaintând el așa alene, uitându-se din când în când în urma sa, un foșnăit undeva mai jos, printre flori, îi atrase atenția. O intenție avu în a se coborî și a cerceta cu ochii săi argintii ce se petrecea la baza firelor de iarbă dar se răzgândise deodată. Oare la ce folos ar fi fost ca el să se implice în treburile altora? Însuși propriile sale probleme îi dădeau multe bătăi de cap și nu consimțea că era timpul să-și mai adauge altele.

Dorința mare de a ignora complet agitația de jos se spulberă odată ce un țipăt perturbă liniștea din jur. Îl determină să se oprească din zbor, aterizând rapid pe o floare de mușețel, cea mai apropiată de locul cu pricina. Însă, iarba se dovedi prea deasă pentru ca el să poată zări ceva. De aceea, tare mult fu tentat să se piardă în văzduh și să uite că ar fi auzit vreodată ceva în acest lan plin de flori.

Oricât de încăpățânat ar fi vrut să fie, îndată ce auzi vocea suavă a victimei, probabil tot un fluture, se repezi a coborî prin desișul verde. Într-un mod iscusit se strecură printre firele tăioase de iarbă și ajunse drept la momentul culminant al scenei. Frumoasa fată îmbrăcată într-un compleu galben, tot din rasa lui, dar nu un fluture tern, din contră, tocmai unul trandafiriu, stătea proptită cu spatele de tulpina unei flori și cu mâinile la piept îi ruga pe cei doi fluturi răufăcători să nu se apropie de ea. Îi rupseseră deja o aripă. Tremura de frică ori de durere, dar aceasta nu reprezenta vreo importanță pentru fluturii negri, cu mult diferiți de aspectul ei uman. Mici monștri îi numise ea.

Fragment din Fluturele Tern:

Cap. VI. Celălalt părinte

Trecuseră câteva ore bune, făcându-se dimineață, și Zayn încă dormea. Nu dădea vreun semn că s-ar fi trezit curând.

Chiar dacă agitația începuse, pentru că furnicile aveau un ritual de îndeplinit la primele ore ale zilei, Zayn tot nu se mișca din pat. Poate că nu era chiar absent de ce se întâmpla în afara temniței sale, pentru că prezența cuiva la gratii îl determină să-și deschidă ochii. Probabil momentul acesta îl aștepta, dar fără să simtă vreo încântare.

– Zayn? se auzi dintr-odată vocea lui Azure.

– Nu vreau să vorbesc cu tine. Pleacă! se grăbi el să se răstească.

Într-adevăr, Azure îl ascultă și nu mai zise nimic, dar refuză să-i respecte voința. Avu cutezanța de a-l aștepta să se ridice și să se uite la ea.

– Știai, nu? Că sunt fratele tău? întrebă el, după ce oftă scurt.

Reținerea ei de a-i răspunde îl deranjă enorm. Prin urmare, nu mai rezistă mult și se ridică în picioare. Își duse mâinile prin păr de câteva ori, apoi își întoarse fața către Azure.

– De ce-ai venit? o întrebă el pentru a scăpa de presiunea exercitată asupra lui, prin stăruința ei în fața celulii sale.

– Mă gândeam că voiai să vorbești cu mine, zise ea, ducându-și mâinile la spate. Îi observă supărarea, însă nu știa cum ar fi fost indicat să se comporte într-o astfel de situație.

– Dă-mi drumul din temniță, că vreau să plec de aici, aproape că-i ordonă el.

– N-o să te lase mama. Fii sigur de asta, încercă ea să-l liniștească. Înfurierea sa nu l-ar fi condus nicăieri și ar fi vrut să-l facă absolut conștient de acest aspect.

Auzind-o pronunțând acel nume, automat Zayn dădu ochii peste cap.

– Cheam-o. Aș vrea să vorbesc cu ea, adăugă el, de-abia menținându-și calmul.

– Și eu? se grăbi ea să-l întrebe.

– Și tu ce? N-am ce să-ți zic! se răsti el, mai mult pentru a scăpa din discuția cu ea.

– Off, mereu ești tu ăla care mă ignori. Bine, dar un sfat am pentru tine. Nu te certa cu ea. N-o să câștigi nimic, încheie Azure prin a se îndepărta de gratiile celulii. Plecă dezamăgită, pentru că n-avea cu cine să vorbească. Aparent, pe acest teritoriu, nimeni n-o băga în seamă. Se simțea oarecum izolată, deși nu se afla într-o temniță aidoma celei lui Zayn. Cu toate acestea, sentimentul era același – acela că n-avea libertatea de a se mișca și de a lua decizii în privința vieții sale.

Zayn se întoarse cu spatele la gratii. Aripile sale încă erau murdare. Arăta ca un fluture hăituit din toate părțile. Își aștepta mama pentru a-i cere mai multe explicații în privința lui și a surorii sale. Cu siguranță, știa că nu va fi ușor să o determine să-i spună adevărul, dar aceasta nu însemna că nu avea dreptul de a încerca.

Tot plimbându-se el dintr-o parte în alta, încercând a-și compune în minte anumite formulări pentru a o influența pe mama sa, o furnică îl deranjă, bătând în gratii. Zayn imediat se întoarse, crezând că aceasta sosise. Avu imediat o expresie dezamăgită.

– Nu-mi spune că ea te-a trimis, îi vorbi el plictisit.

– Să știi că te urăște. Ai face bine să pleci, îl avertiză furnica, fugind repede din fața celulii.

– Ce are și asta? se trezi el întrebându-se cu voce tare.

Momentul îl determină să ridice din umeri. N-avea ce să dea importanță unei furnici. Stresul lui principal era acela de a reuși să-și înduplece mama pentru a-l lăsa liber.

Când vru să ia loc pe bancă, apăru o altă furnică la poarta de gratii. Se îndreptă către aceasta. Numaidecât primi vestea că îi era permis să meargă în camera mamei sale.

După ce se văzu în afara temniței, o urmă pe furnica gardian. Aceasta își ținea sulița aproape de corpul ei robust de insectă. Mergea mai iute decât el, astfel că trebuia să alerge ca să-i țină pasul. Varianta de a zbura era încă inaccesibilă. Doar o poțiune specială îl va putea ajuta să-și poată folosi din nou aripile. Categoric că nu furnicile dețineau așa ceva. Oricum Zayn nu le-ar fi întrebat. Știa că probabilitatea ca ele să se ofere să-l ajute era minimă, poate chiar nulă.

Priveliștea pe care o avea până să ajungă la destinație era alcătuită numai din frunze uscate, distribuite printre mănunchiurile de fire de iarbă proaspătă, unele fiind chiar împodobite de pânze de păianjen. Zayn se trezi minunându-se în gând cât de harnici puteau fi aceștia, pentru că și acum lucrau de zor la firele mătăsoase și subțiri. Ori de câte ori îi vedea, se cutremura. Chiar dacă se aflau la o distanță suficient de mare, pentru a nu fi pus în pericol, Zayn nu se simțea deloc în siguranță. Știa foarte bine că aceștia nu stăteau numai agățați de propria pânză, mai aveau obiceiul de a cerceta și zona terestră. D-apoi prăzi se găseau oriunde, mai ales dacă disperarea lor era mare în a-și potoli foamea.

La un moment dat, furnica îi făcu semn cu sulița să o ia drept înainte singur. Plecă fără să-i mai dea alte explicații. Zayn ezită să avanseze tocmai din pricina unei pânze de păianjen. Era imensă și dispusă de-a lungul cărării înguste, care ducea la camera mamei sale. Se trezi zicându-și în minte cât de enervant putea fi faptul că păianjenii adorau firele de iarbă. Acum n-avea ce face, decât să-și pună viața în pericol numai pentru a purta o discuție cu mama sa.

– Ce aiurea! Dacă o să mă prindă unul, nimeni n-o să vină să mă salveze, vorbi el cu voce tare. Apoi după ce se gândi bine, își găsi un răspuns care să-l enerveze: Poate Azure. Cum să nu? Trebuie cineva să mă scoată din minți.

După ce reuși cu greu să se urnească la drum, când ajunse prin dreptul pânzei, o luă de-a dreptul la fugă. Nu-l mai interesa dacă cineva l-ar fi văzut și ar fi râs de comportamentul său. Scopul lui era acela de a ajunge odată la camera mamei sale, fără să mai fie supus la vreun test de-al păianjenilor. D-apoi îi ajunsese experiența cu trandafirul viclean. Considera că își înțelesese lecția și că nu mai avea rost să cunoască o alta mai aspră.

Chiar dacă se mai împiedica pe ici pe colo, tot nu se opri din iureș. Se liniști numai când o zări pe mama sa, așteptându-l cu brațele încrucișate la piept. Nu era vorba de nicio cameră, doar de pământ sterp, mărginit de iarbă la o distanță suficient de mare ca Zayn să nu se mai streseze de existența pânzei hidoaselor făpturi.

Gâfâi când se opri în fața acesteia. Își duse mâna la piept și îi zise:

– Stai să-mi trag sufletul.

– Ce te-ai grăbit atâta? Nu ți-e frică de mine? întrebă ea plictisită.

– Ba da, dar mai periculoși sunt păianjenii. Pânza aia de lângă drumeag e terifiantă, îi răspunse el, asigurându-se pentru ultima dată că n-a fost urmărit.

– Uită-te la mine. De ce-ai cerut să mă vezi?

– Vreau să plec de aici. Îmi dai voie?

– Du-te să vorbești cu regina. Eu n-am cum să te ajut, îi răspunse ea ridicând din umeri.

– Dacă mă duc să vorbesc cu ea, sigur o să-mi ceară aripile. Zi-mi altă variantă, insistă el cu ochi rugători.

– Ce prostuț ești. Te descurci singur, înțelegi? îi zise ea dând să plece.

– Azure de ce e sora mea? se grăbi el s-o întrebe.

– Azure e fiica mea și n-are nicio legătură cu tine, încheie ea, luându-și zborul dintr-odată.